mi-am sustinut doctoratul, pe o tema aleasa de mine, in mare parte. nu am avut niciun fel de emotii, parca eram la un curs si trebuia sa prezint ceva salii, implicit, nu am transmis nicio emotie celor din sala. era iarna, zapada si nu dormisem toata noaptea, de frig.

as fi vrut sa fie altfel. as fi organizat totul altfel, cu aceeasi bucurie cu care organizez si cenaclurile Virtualia, si as fi nimerit-o mult mai bine, dar asta e, nu am fost singura acolo, eu cu oamenii mei.

am sa va spun un secret. singurul care m-a sustinut MEREU, indiferent ce ziceam si ce comentam eu si cu ce alte chestii ma ocupam in loc sa lucrez pentru doctorat, a fost Inginerul. acum ma gandesc cat de meritoriu este pentru el, un necunoscut, practic, sa ma ajute sa termin treaba asta, dezinteresat. tot respectul si gratitudinea. ar fi trebuit sa ii dedic lui teza. n-am dedicat-o nimanui, dar i-o dedic lui, aici.

4 februarie

ninge ca in povesti, dar eu nu simt nimic, nu ma mai emotioneaza nimic. singurul lucru pe care incep sa il simt e lipsa completa a banilor din portofel.

ma intorceam, seara, de la un magazin de mai departe, pe jos, se reflecta o lumina mov, in care, daca te uitai in jos, se vedea cum cade umbra fulgilor de zapada. si mi-am zis ca trebuie sa scriu despre asta,  pentru a ramane.

5 februarie

asa troiene n-am mai vazut de cand eram in clasa a VI-a si imi ajungea zapada pana la genunchi. eu cu cainii mei – pisicile nu au iesit azi – am un Pufulet zis si Zdreanta, leit – care e tare sperios si doar cu mine se joaca, alerga prin zapada fericit si eu dupa el.

si asta e un soi de fericire.

Procedura de bază este preluată de la prestidigitatori, care îşi pun în practică numerele de iluzionism canalizând atenţia publicului în direcţii false. Iată cele zece reţete:
1. Să distragi permanent aten­ţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte mi­no­re, dar cu mare impact emo­ţio­nal. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.
2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia pu­blică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu gu­ver­narea providenţială care sal­vea­ză naţiunea în temeiul legilor re­presive cerute de popor, cu pre­ţul limitării libertăţilor democratice.
3. Să aplici toate mă­su­rile dure treptat. Ceea ce ar duce la miş­cări populare, dacă se aplică într-un singur pachet,  devine dintr-odată suportabil dacă e livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.
4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.
5. Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire care nu face legătura dintre cauze şi efecte.
6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.
7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ide­al de a tâmpi lumea şi a o controla.
8. Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc pu­bli­­cul şi îl ţin legat de emisiuni şi se­ria­le vulgare, ce trag inteligenţa în jos.
9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin turmă şi sunt uşor de controlat.
10. Să apelezi la toate cuceri­rile ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

Acum ceva vreme am primit pe email acest colind care mi s-a parut superb şi de aceea vreau să îl impart cu voi, fiecare să-şi ia ce îi place de aici. Vă doresc tuturor prietenilor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor din această ogradă comună virtuală, să faceţi aşa încât Sărbătorile să vă fie cât mai reale şi să le trăiţi bucuria, în fiecare clipă, împreună cu cei dragi: soţi, copii, părinţi, bunici, socri , căţei, pisici, peştisori aurii şi cu oricine vă poate îndeplini dorinţa acestor zile ale Crăciunului şi ale oricărei sărbători, de oriunde: de a ne bucura, de a primi şi de a dărui.

Anul acesta am avut de salvat iar câţiva pisoi şi câţiva căţei iar pentru acest lucru, doresc să mulţumesc doamnei Gheorghiu Lucretia , Asociatia MaxDog , doamnei Coca Mihuta , prietenei Mihaela Clara , prietenei Diana Elena , prietenului Vlad Tarala , lui Cristi Si Ioana , lui Cătălin Pavaliu de la Asociatia Clopotel , prietenilor din asociatia Inimi Fără Grai şi echipei de la FMV Iaşi pentru că au dăruit din timpul lor, buzunarul si inima lor, pentru ca şi acele mici fiinţe cu suflet să fie bine acum.

Tot anul acesta m-am intersectat cu câţiva copilaşi necăjiti, iar la apelul nostru au venit în ajutor oameni cu suflet mare, prietena Teo Moldovanu, prietena Rocsana Pascu şi colega mea Smaranda A Lydon care, practic, le-au dăruit, prin apelurile transmise mai departe la prieteni, o viaţă cu totul nouă şi primul lor Crăciun cu de toate pe masă şi cu hainuţe şi jucării frumoase. Eu n-aş fi putut face cât au făcut Rocsana şi Smaranda, într-o săptămână, pentru ca acestor copii să le fie cald în casă, hăinuţele curate şi burticile pline.
Tot respectul pentru aceste fete cu suflet minunat!

M-am bucurat că Dana S. tot prima a fost in acest an, care s-a gândit la mine si de darurile reale primite de la ai mei: cerceluşi & colier şi – urmează cele mai dragi cadouri – un pupic pe botic şi o coadă fluturată, un caca sub pat & un pişu mic pe monitor.

Eu am discutat cu d-na Prof. univ. dr. …. si mi s-a replicat [tipand, de altfel] ca toti au probleme etc etc. dar n-a zis ca nu ma invoieste.

Colega-mea l-a abordat pe d-l Prof. univ. dr. …. care i-a zis [citez din memorie]:

“SI CE DACA ESTI INSARCINATA , DOAR MOARTA pot sa te invoiesc! cat esti vie, vii la paza, daca mori, atunci esti scutita!”

Sunt in stare de soc de cand am auzit asemenea vorbe din partea nu a unui individ, ci a unui medic.

Cu toată “criza economică” şi criza mea de timp din ultimii ani, venirea toamnei, la Iaşi, îmi bate la poarta gândurilor să pun pe roate o altă ediţie a cenaclului Virtualia şi, pe plan secundar, alte preocupări, chiar şi profesia, până ce nu “gătesc”, cum se cuvine, volumul şi cele trebuinciose, pentru ca Virtualia să fie şi mai frumoasă, cu trecerea anilor.

Am avut noroc de oameni care m-au ajutat, m-au înţeles şi m-au susţinut întru poezie şi cultură, în organizarea Virtualiei, în fiecare an, şi am să numesc aici, în primul rând, pe Vlad Turburea – poetul şi omul de artă, din imaginaţia căruia noi avem copertele şi afişele de cenaclu.

Mulţumiri prietenilor şi scriitorilor, de departe, Luminiţa Suse, Silvia Bitere, Maria Dobrescu, Roxana Sonea, Eugenia Reiter, Daniela Florea, Silvia Caloianu, Dan Tristian, Andu Moldovan, Constantin Martin, Laurenţiu Belizan şi ieşenilor Maria Prochipiuc, Gabriela Petrache, Mariana Prihor, Vlad Nanie, Gabi Rotaru (de la TeleM) şi, nu în ultimul rând, familiei mele, care, ca orice familie de scriitor, trebuie să suporte hachiţele aceluia… cred că scriitorii şi, în general, oamenii de artă sunt cei mai dificil de suportat.

Mulţumiri lui Virgil Titarenco – poetul, prietenul şi omul aproape de sufletul Virtualiei – care, chiar la zece mii de km fiind de Iaşi, a fost mereu alături de noi şi mulţumiri site-ului Hermeneia.com pentru găzduire.
Lui Radu Herinean pentru că de pe site-ul poezie.ro am început.
Lui Rareş Petrişor de la TheChronicle, precum şi celor de la Radio Iaşi, Radio Lynx, Radio Stillonline, Iaşi TV Life, TeleM – pentru interviurile şi filmările de la Virtualia.

Mulţumiri gazdelor noastre de la Casa Pogor şi domnului Dumitru Grumăzescu – pentru găzduirea din real…

***

Cu toate aceste cuvinte de gratitudine în suflet, mă îndrept şi eu, vineri, 14 octombrie 2011 – zi de Mare Sărbătoare, ziua de Sf. Paraschiva, către Galeriile Anticariat Grumăzescu, începând cu ora 17, spre a mă reîntâlni cu voi, cei care veţi ajunge la Iaşi, întru poezie, muzică şi arte frumoase.

Intră cine vrea, rămâne cine poate!

În acea săptămână vor fi Sărbătorile Iaşilor, târg mare, sfintele moaşte, Sf. Paraschiva, pelerinaj , mici, bere, must, vin, spectacole, artificii etc etc. E foarte frumos Iaşiul atunci, toamna, însă, dacă ne hotărâm pentru acel weekend, trebuie să rezerv camere din timp.

Dacă doriţi să participaţi şi / sau să fiţi incluşi în volum, să trimiteţi texte şi o scurtă biografie literară pe adresa cenaclul_virtualia@yahoo.com până pe 15 septembrie 2011 . Autorii selectaţi vor fi afişaţi pe blog pe 16 septembrie.

Aştept pe email textele scriitorilor participanţi, pentru acum am timp să mă ocup de volum. Participanţii la ediţia trecută din 2010 – trimiteţi textele!

treceam aseară pe lângă o biserică. una din cele două pe lângă care trec şi-mi fac şi eu cruce ,
sunt în rândul lumilor,

una are grădina plină de flori , maci rozii, doar în acest iunie, adunat
la fiecare iunie de atunci, acum şi-n vecii vecilor,

cealaltă plină de câini care nu mă latră, acolo e preotul despre care zic oamenii că ar da câini şi pisici la slujba de duminică,
odată o femeie se băgă în vorbele mele cu prietenii mei – noi vorbim doar despre pisici -
am şi eu un pisic, mi l-a dat preotul, la biserică mi l-a dat, se lăuda femeia, între timp mi s-a spus, creştinii cred că animalele nu au suflet, dar
ce e altceva sufletul decât chestia ‘ceea pe care nu o vedem, nu o auzim, şi totuşi o hrănim zilnic, cu toată dragostea -

despre dragostea mea însă n-aş scrie într-atât de multe cuvinte,
ca şi cum din ea va rămâne doar tăcerea dintr-o biserică

alteori mă uit la oamenii care îşi fac cruce, grăbiţi dimineţile să ajungă la joburi , acri, abia treziţi din somn,
cu o cafea în mână sau cu câte o pâine, seara, spre casă, şi mă întreb,
care e povestea femeii aceleia îmbrăcată în haine second hand, de are nevoie de trei cruci în staţia de la teatru,
ce poveste are bărbatul acela îmbrăcat business şi pentru cine îşi face repede o cruce
şi de ce, doamne, iubirea nu ne ajunge niciodată

apoi îmi imaginez cum din toate acele poveşti de viaţă, le decupez numai moartea,
îmi duc crucile zilnic, iar de ceva vreme, mă gândesc serios să şi intru