Miruna Ioana
Articol publicat in: Personal
Miruna a murit cu cateva ore inainte de a se naste, in uterul maica-si. Desi a fost o sarcina urmarita medical permanent, maica-sa facand o gramada de analize, ecografii, totul parea normal, astepta sa nasca. Nu a fumat, nu a baut, copilasul nu a avut circulara de cordon, nu s-a depistat nicio cauza vizibila . De ieri o apucasera durerile, contractii la 10 minute, i-am zis ca asta inseamna ca, teoretic, mai are putin si ar trebui sa nasca, dar fara dilatatie!? Nu avea dilatatie, nu “i se rupsese apa”, nu avea alt semn si mai avusese contractii si cu saptamani in urma. Aici s-a oprit capul meu tampit sa mai gandeasca, trebuia sa ma intreb de ce nu se dilata si nu m-am intrebat!
A, de ce n-a facut cezariana ? Pentru ca la o cezariana shpaga e 15-20 milioane. Dr. ginecolog care o supraveghea era plecata in concediu, nu i-a raspuns la telefon. Sambata, acum 4 zile, ecografia era normala. Azi la pranz, cordul fetal nu mai batea. Copilasul murise de aseara.
Cine e vinovatul, ginecologul care nu a raspuns la telefon, eu care nu m-am gandit ca poate fi ceva rau, barbat-su care fumeaza si urla la ea, soacra care n-a scos banii de cezariana, ea care s-a bazat pe noi toti, copilasul care n-a avut nici macar o zi?
Mihaela vroia sa ii botez copilasul, Miruna Ioana. Cred ca nu o sa inteleg vreodata de ce se intampla asa situatii. Dincolo de limitele cunoasterii sau necunoasterii noastre medicale.
Singurul gand pe care il am acum e ca acest copil sa mai vina o data pe lumea aceasta si sa ramana indeajuns de mult timp ca sa ne putem bucura impreuna.

