de ziua indragostitilor
Ia sa va fac eu cadou un comentariu scurt si cateva versuri. Ce cadou mai frumos decat versurile Florii albastre ar fi de Aceasta minunata zi? A?
– Iar te-ai
cufundat în stele
Si în nori si-n
ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vietii mele.
…
– Hai în
codrul cu verdeata,
Und-izvoare plâng
în vale,
Stânca sta sa
se pravale
In prapastia mareata.
Si de-a soarelui
caldura
caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur
parul,
parul,
Sa-ti astup cu dânsul
gura.
gura.
…
Si sosind l-al
portii prag,
portii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastra n-aib-o
nime,
nime,
Cui ce-i pasa ca-mi
esti drag?
esti drag?
Inc-o gura
– si dispare…
Ca un stâlp
eu stam în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce
floare!
Si te-ai dus,
dulce minune,
S-a murit iubirea
noastra –
noastra –
Floare-albastra! floare-albastra!…
Totusi este trist
în lume!
în lume!
(1873,
1 aprilie)
1 aprilie)
A se lua un patratel rosu, hai fie, roz, azi, si a se pune in dreptul randurilor subliniate mai sus. Ca e distractiva logica lor. Imi imaginez ce aiurea e pentru un puber sa invete astfel de versuri, ba merg mai departe cu imaginatia si zic asa: domnul de romana pregateste o sceneta, de 8 martie, un dialog intre cei mai buni recitatori din clasa. Concursul de recitare il castiga o fata bruneta, inalta si slabaa si un baiat cu cosuri, mic si gras. Vine ziua de 8 martie, cei doi invata poezia pe de rost si o recita in fata spectatorilor compusi in special din mame si tati. Ei bine, imaginati-va voi mai departe ce e in mintea parintilor care trebuie sa fie vigilenti cu copiii lor, mai ales la varsta pubertatii. Pătrăţeeeluuuul!
Si acum, cateva fragmente dintr-un comentariu la poezie, trimise de Costin (precum si semnalarile de mai sus):
"Motivul ‘florii albastre’ mai apare si la Leopardi, iar la Eminescu, floarea albastra reprezinta viata. Albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si a [sic!] cerului, iar floarea albastra simbolizeaza fiinta care pastreaza dorintele, pe care le dezvaluie cu vraja."
La prima ochire, vad o greseala de gramatica si niste virgule lipsa. Apoi termin de citit si imi fac cruce: care Doamne iarta-ma sa fie fiinta aceea care pastreaza dorintele, pe care le dezvaluie cu vraja?
Bingo! Lampa lui Aladin !
Apoi, mai zice comentatorul (parca e pe stadion):
"Chemarea este tentanta, pentru ca iubita este ca in ‘Dorinta’, frumoasa… fata va fi ‘rosie ca marul’ in timp ce cu parul ei de aur ii va astupa gura [?!?!?!?!]. Aceasta invitatie sigur ca este urmata de sarutari date sub palarie pentru ca sa nu fie vazuti de nimeni."
Acum inteleg de ce maica-mea, printr-a saptea, mi-a ordonat sa ma las de poezie si sa ma apuc serios de mate!
Ah, uitasem sa va zic de final. Ce trist. Daca n-ar fi acest totusi, n-ar mai fi trist in lume. Si totusi, e trist in lume. Sa zica fiecare de ce e trist in lume, totusi. Eu daca as fi prof de romana, as intreba copiii la scoala, daca pentru ei, e trist in lume si cum percepe o minte aflata inca la varsta jocului, aceasta realitate dura: e trist in lume.
Trist…
Completare serioasa:
M-am tot gandit de ce e trist in lume. E trist in lume pentru ca exista dragoste, totusi. Si e trist. Am sa va zic de ce. Pentru ca dragostea contine ura si dragostea dispare. Se evapora, gata. Zic si eu cum zicea un om drag mie, ca de ce iti trebuie tie, P., dragostea trecatoare, cand poti avea respectul?
