imi imaginez lumea
mai degraba decat vitralii, imi imaginez lumea ca pe un joc de puzzle pe care eu l-am conturat, eu il decupez dupa voia mea, eu amestec bucatile de joc si le azvarl in toate cele colturi ale lumii mele, pentru ca mai apoi sa ma prefac ca nu stiu unde sunt, sa le caut sub frunzele vii ale sufletului si frunzele moarte ale talpilor mele.
daca e cald, imi azvarl fragmentele zilei dincolo de camera mea, dincolo de mine, si imi imaginez ca plec in cautarea lor, in locuri cu umbra de salcie sau in padurea de argint, pentru ca aceea de aur mi se pare prea stralucitoare pentru ochii mei obositi de atata virtualitate si intorsi inauntru.
daca ploua, imi desenez deasupra mea o umbrela transparenta, ca in desenele animate in care poti contura orice, pentru ca orice exista.
daca imi e frig, caut in buzunarul de langa inima o cheie, imi deschid o usa pentru a intra in camera in care exista un semineu agatat de tavan si a ma aseza pe genunchi, intru ascultarea focului si a pasilor mai aproape de cer.
daca bate vantul, il rog in soapta sa fie bland cu mine, pentru ca mersul meu pe strazi sa imi fie mai simplu. daca strig la el, nu ma asculta, daca ii vorbesc frumos, isi strange cozile si se ascunde fuior cine stie pe unde.
daca ma doare capul, imi imaginez cum cineva drag ma saruta pe frunte si imi mangaie tamplele, asa cum facea mama cand eram copila si cadeam de ma loveam si curgea sangele.
iar orice cuvant are pentru
mine un inteles, o lume a sa pe care doar eu o cunosc de la facere pana la desfacere, precum atunci cand imi asez palmele pe frunte, pe
inima sau imi cuprind cu ele talpile, pentru a scoate din mine orice
umbra a gandurilor si a pastra linistea in deplinatatea ei, fie doar si
pentru o clipa.
mine un inteles, o lume a sa pe care doar eu o cunosc de la facere pana la desfacere, precum atunci cand imi asez palmele pe frunte, pe
inima sau imi cuprind cu ele talpile, pentru a scoate din mine orice
umbra a gandurilor si a pastra linistea in deplinatatea ei, fie doar si
pentru o clipa.
Iunie 12th, 2007 la 13:31
esti Dumnezeul lumii tale perfecte.
Foarte frumos.:))
[Reply]
Iunie 12th, 2007 la 14:10
poti spune ca te-ai aflat in dimensiunea a patra.
legat de acest subiect,ce zici de Sarmanul Dionis? Nu se afla si el intr-o lume creata de el? O fi fost lumea lui perfecta?
[Reply]
Iunie 12th, 2007 la 14:53
sunt sigura ca da.
realitatea e cea din mintea noastra.
oare cum calatoreau samanii pe lumea cealalta,vrajitoarele la sabat,necromantul care evoca taramul mortilor?
Prin parasirea corpului aflat in transa.Pe calea mintii lui.
Scuze daca m-am abatut. }{
[Reply]
Iunie 12th, 2007 la 18:53
ti-am spus ca m-am abatut de la subiect.Scuze
[Reply]
Iunie 12th, 2007 la 19:28
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 13:56
cred ca e destul de periculos pentru o minte neantrenata sa iasa din corp. eu, ca sa fiu sincera, na!
, am incercat o singura data chestia asta si nu imi mai trebuie. e drept ca pe atunci eram si foarte mica in sensul ca stiam foarte putine lucruri.
insa imi imaginez toate aceste lucruri – si chiar asa e, nu e nimic poetic aici
– cu mintea limpede si uneori le iau ca pe un exercitiu de imaginatie, iar alteori ca pe autosugestii.
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 13:56
asa cred si eu, ca se afla intr-o lume a lui, desigur, perfecta, pentru ca asa o vedea el. asa cum fiecare isi vede lumea sa perfecta. dar oare realitatea nu e cea din mintea noastra?
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 13:56
Astfel credem ca lumea creata de noi e perfecta. Poate asa crede si Dumnezeu despre lumea creata de el.
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 13:56
din contra, m-am bucurat sa citesc ce ai scris si iti multumesc!
[Reply]