imi imaginez lumea
mai degraba decat vitralii, imi imaginez lumea ca pe un joc de puzzle pe care eu l-am conturat, eu il decupez dupa voia mea, eu amestec bucatile de joc si le azvarl in toate cele colturi ale lumii mele, pentru ca mai apoi sa ma prefac ca nu stiu unde sunt, sa le caut sub frunzele vii ale sufletului si frunzele moarte ale talpilor mele.
daca e cald, imi azvarl fragmentele zilei dincolo de camera mea, dincolo de mine, si imi imaginez ca plec in cautarea lor, in locuri cu umbra de salcie sau in padurea de argint, pentru ca aceea de aur mi se pare prea stralucitoare pentru ochii mei obositi de atata virtualitate si intorsi inauntru.
daca ploua, imi desenez deasupra mea o umbrela transparenta , ca in desenele animate in care poti contura orice, pentru ca orice exista.
daca imi e frig, caut in buzunarul de langa inima o cheie, imi deschid o usa pentru a intra in camera in care exista un semineu agatat de tavan si a ma aseza pe genunchi, intru ascultarea focului si a pasilor mai aproape de cer.
daca bate vantul, il rog in soapta sa fie bland cu mine, pentru ca mersul meu pe strazi sa imi fie mai simplu. daca strig la el, nu ma asculta, daca ii vorbesc frumos, isi strange cozile si se ascunde fuior cine stie pe unde.
daca ma doare capul, imi imaginez cum cineva drag ma saruta pe frunte si imi mangaie tamplele, asa cum facea mama cand eram copila si cadeam de ma loveam si curgea sangele.
iar orice cuvant are pentru
mine un inteles, o lume a sa pe care doar eu o cunosc de la facere pana la desfacere, precum atunci cand imi asez palmele pe frunte, pe
inima sau imi cuprind cu ele talpile, pentru a scoate din mine orice
umbra a gandurilor si a pastra linistea in deplinatatea ei, fie doar si
pentru o clipa.
mine un inteles, o lume a sa pe care doar eu o cunosc de la facere pana la desfacere, precum atunci cand imi asez palmele pe frunte, pe
inima sau imi cuprind cu ele talpile, pentru a scoate din mine orice
umbra a gandurilor si a pastra linistea in deplinatatea ei, fie doar si
pentru o clipa.
