omul cu pietrele
Azi, cum mergeam eu asa prin targul Iesilor, odata cu ziua si
soarele undeva
dincolo de nori, am ajuns si la scarile din pasajul Piata Unirii. Pe
scari, un baiat cu ceva cenusiu in mana. M-am apropiat pentru a
distinge obiectul din
campul meu vizual. Era o piatra. O piatra obisnuita, neteda, din acelea
cu care copiii joaca la noi "9 pietre". O piatra pe care baiatul, un
copil cam la 13-14 ani, picta, cu un penson subtire de scoala. Inmuia
pensonul intr-o cutie de acuarele din acelea pe care le aveam noi in
clasele primare, apoi intr-un capacel improvizat, cu apa. Pe treapta de
langa el erau 3-4 pietre asemanatoare, de marimea unei palme adulte, pe
care erau pictate chipuri de sfinti. Icoane. As gresi daca as spune ca
erau naive. Chipurile pictate de copil nu semanau cu cele ale sfintilor
de prin
buserici, ci cu cele ale personajelor din desenele animate cu Heidi si
Sailor Moon, pe
care mi le amintesc de demult. Chipuri frumoase, luminoase. Chipuri de
copil cu parinti, casa si copilarie fericita.
soarele undeva
dincolo de nori, am ajuns si la scarile din pasajul Piata Unirii. Pe
scari, un baiat cu ceva cenusiu in mana. M-am apropiat pentru a
distinge obiectul din
campul meu vizual. Era o piatra. O piatra obisnuita, neteda, din acelea
cu care copiii joaca la noi "9 pietre". O piatra pe care baiatul, un
copil cam la 13-14 ani, picta, cu un penson subtire de scoala. Inmuia
pensonul intr-o cutie de acuarele din acelea pe care le aveam noi in
clasele primare, apoi intr-un capacel improvizat, cu apa. Pe treapta de
langa el erau 3-4 pietre asemanatoare, de marimea unei palme adulte, pe
care erau pictate chipuri de sfinti. Icoane. As gresi daca as spune ca
erau naive. Chipurile pictate de copil nu semanau cu cele ale sfintilor
de prin
buserici, ci cu cele ale personajelor din desenele animate cu Heidi si
Sailor Moon, pe
care mi le amintesc de demult. Chipuri frumoase, luminoase. Chipuri de
copil cu parinti, casa si copilarie fericita.
- Ce faci tu acolo? il intreb, dupa ce l-am privit cateva minute cum lucreaza.
- Pictez icoane pe pietre, imi raspunde o voce de sub o caciula
veche si prafuita. Nu si-a ridicat ochii spre mine. A continuat sa miste repede
pensonul, in linii trasate cu o precizie de bijutier.
veche si prafuita. Nu si-a ridicat ochii spre mine. A continuat sa miste repede
pensonul, in linii trasate cu o precizie de bijutier.
- Unde ai invatat tu sa faci asta?
- N-am invatat. M-am uitat la icoanele din biserica si am incercat sa fac si eu la fel…
Il cheama Andrei si este elev in clasa a VIII-a A la Scoala "Petru
Poni" din Iasi. Locuieste doar cu bunica, nu are parinti. Traieste
dintr-un ajutor social si, dupa scoala, picteaza icoane pe pietre de rau.
Poni" din Iasi. Locuieste doar cu bunica, nu are parinti. Traieste
dintr-un ajutor social si, dupa scoala, picteaza icoane pe pietre de rau.
- Ce note ai tu la scoala?
- Am note peste 8, imi spune si abia acum isi ridica ochii spre mine si schiteaza un zambet cu un contur trist.
- Unde stai tu, Andrei, la casa sau la bloc?
- Intr-un imobil…
Se apropie si alti trecatori, multi tineri, unii baieti de varsta lui, cu mp3-play-urile in urechi.
- Cat costa icoanele?
- Cat vrea fiecare sa dea pe ele…
O tanara ii intinde 5 lei noi si isi ia icoana cu Fecioara Maria in galben cu chip fericit de Sailor Moon.
- Sa asteptati pana se usuca, ii spune baiatul.
- Da, sigur, ii raspunde tanara zambind si ii multumeste. Pare
fericita. O vad cum se departeaza, strangand in palma piatra pictata.
fericita. O vad cum se departeaza, strangand in palma piatra pictata.
- Andrei, tu mai ai acasa alte haine?
- Mai am hainele cu care ma duc la scoala…
- Si cand mai vii pe aici?
- Am sa mai vin maine.
Oare o fi chiar in clasa a VIII-a sau a fost doar un inger pe niste scari?
Maine am sa il caut. Andrei este invitatul nostru special la Cenaclul de sambata, de la Casa Pogor din Iasi.
*
Daca cineva doreste sa contribuie la cadoul lui Andrei de la Mos
Craciun, rog sa trimita detalii pe adresa
cenaclului: cenaclul_virtualia@yahoo.com.
Craciun, rog sa trimita detalii pe adresa
cenaclului: cenaclul_virtualia@yahoo.com.
Decembrie 12th, 2006 la 8:58
Azi-noapte am visat… nu mai stiu ce, dar mi se tot invartea in cap cuvantul “virtualia”.
Sa mai scrii despre oameni de pe strazi, o faci bine.
[Reply]
Decembrie 12th, 2006 la 11:53
umma… iti multumesc. am sa mai scriu. acum visez si eu numai de Virtualia…
[Reply]
Decembrie 12th, 2006 la 18:38
eu o sa ma implic, atat cat pot eu, caci avem noi grija de nu spunem cate pisici, sigur putem sa facem ceva si pentru doi copilasi si eu cred in lucrurile marunte. adu-l sambata, stai mai mult de vorba cu el, du-i sanvisuri, vezi si pe aia mica si … apoi ii dam drumul
[Reply]
Decembrie 12th, 2006 la 23:36
aha… an fo cit pe ce sa lacramez, vreu sa zc ca m-an stradui sa nu lacramez…
…count me in:)
[Reply]
Decembrie 13th, 2006 la 22:50
multumesc.
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 13:56
azi l-am regasit pe Andrei pe aceleasi scari, pictand pietre, cand am iesit eu de la munca, pe la ora 3 dupa-amiaza. i-am luat cateva fornetii calde. m-a intrebat daca sunt de post. apoi a venit si o doamna mai in varsta, care i-a adus un prosop, o perna si un cearceaf. doamna aceea mi-a povestit ca il stie de un timp si ii mai aduce lucrusoare. Andrei a fost crescut la casa copilului, de unde l-a luat bunica-sa. mai are o sora de 4 ani. pe taica-sau nu l-a vazut niciodata, iar de maica-sa nu isi aminteste decat din ce zice bunica.
eu sper ca vom gasi oameni cu suflet mare, care sa il ajute. vom face fotografii la cenaclu, pentru dovada.
[Reply]