poesis

http://www.chrismadden.co.uk/christmas/cat-christmas-card.jpg

Acum ceva vreme am primit pe email acest colind care mi s-a parut superb şi de aceea vreau să îl impart cu voi, fiecare să-şi ia ce îi place de aici. Vă doresc tuturor prietenilor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor din această ogradă comună virtuală, să faceţi aşa încât Sărbătorile să vă fie cât mai reale şi să le trăiţi bucuria, în fiecare clipă, împreună cu cei dragi: soţi, copii, părinţi, bunici, socri , căţei, pisici, peştisori aurii şi cu oricine vă poate îndeplini dorinţa acestor zile ale Crăciunului şi ale oricărei sărbători, de oriunde: de a ne bucura, de a primi şi de a dărui.

Anul acesta am avut de salvat iar câţiva pisoi şi câţiva căţei iar pentru acest lucru, doresc să mulţumesc doamnei Gheorghiu Lucretia , Asociatia MaxDog , doamnei Coca Mihuta , prietenei Mihaela Clara , prietenei Diana Elena , prietenului Vlad Tarala , lui Cristi Si Ioana , lui Cătălin Pavaliu de la Asociatia Clopotel , prietenilor din asociatia Inimi Fără Grai şi echipei de la FMV Iaşi pentru că au dăruit din timpul lor, buzunarul si inima lor, pentru ca şi acele mici fiinţe cu suflet să fie bine acum.

Tot anul acesta m-am intersectat cu câţiva copilaşi necăjiti, iar la apelul nostru au venit în ajutor oameni cu suflet mare, prietena Teo Moldovanu, prietena Rocsana Pascu şi colega mea Smaranda A Lydon care, practic, le-au dăruit, prin apelurile transmise mai departe la prieteni, o viaţă cu totul nouă şi primul lor Crăciun cu de toate pe masă şi cu hainuţe şi jucării frumoase. Eu n-aş fi putut face cât au făcut Rocsana şi Smaranda, într-o săptămână, pentru ca acestor copii să le fie cald în casă, hăinuţele curate şi burticile pline.
Tot respectul pentru aceste fete cu suflet minunat!

M-am bucurat că Dana S. tot prima a fost in acest an, care s-a gândit la mine si de darurile reale primite de la ai mei: cerceluşi & colier şi – urmează cele mai dragi cadouri – un pupic pe botic şi o coadă fluturată, un caca sub pat & un pişu mic pe monitor.

Istoriceste vorbind, romanii i-au avut pe Stefan cel Mare, Mihai Viteazul , Alexandru cel Bun, conducatori care au ramas in istorie pentru ca au facut ceva pentru acest neam. Dupa ce ca are un nume de cacat, Basescu se si straduieste sa ramana in istoria romanilor ca cel mai rautacios si mai slab politic, organizatoric, cultural, social conducator. Oare cat de limitat, de ingust la minte poate fi el insusi, ca individ, sa nu isi dea seama de acest fapt?!

Referinte :  eutanasierea cateilor, a bugetarilor si a pensionarilor, excluderea oamenilor de valoare, Rosia Montana , vinderea tarii.

Principiile mele nu-s in acord cu teoriile conspirationiste, din contra, insa pe bune, indivizii aflati acum la conducere nu au niciun fel de viziune istorica. Pana si fanariotii erau mai simpatici decat astia!

Vorba ceea:

Doi tipi discutau:
- Stii care-i deosebirea dintre nenorocire si catastrofa ?
- Da’ ce, nu-i acelasi lucru?
- A, nu! Dumneata te uiti la tv ? Stii candelabrul ala urias de cristal din Camera Deputatilor ? Daca asta ar cadea pe politicieni, ar fi o catastrofa, nu ?
- Da, si?
- Nenorocirea e ca nu cade…

Eu si colega-mea am primit zilele trecute o hartie prin care ni se cerea sa participam la comisia de paza la concursul de rezidentiat [care, mai nou, se da local, in centrele universitare]. Pe hartia venita de la rectorat, era precizat cum ca aceasta “face parte din obligatiile de servici”. Intreband alti colegi de pe la alte discipline, multi mi-au zis ca ei nu au primit niciun fel de instiintare. Mergem azi la sedinta de instructaj, pentru a discuta cu sefii de comisie in speranta de a ne invoi motivat .

Eu am discutat cu d-na Prof. univ. dr. …. si mi s-a replicat [tipand, de altfel] ca toti au probleme etc etc. dar n-a zis ca nu ma invoieste.

Colega-mea l-a abordat pe d-l Prof. univ. dr. …. care i-a zis [citez din memorie]:

“SI CE DACA ESTI INSARCINATA , DOAR MOARTA pot sa te invoiesc! cat esti vie, vii la paza, daca mori, atunci esti scutita!”

Sunt in stare de soc de cand am auzit asemenea vorbe din partea nu a unui individ, ci a unui medic.

Au trecut mai bine de opt ani de la prima ediţie a Cenaclului Virtualia, din aprilie 2003 şi am ajuns, anul acesta, la ediţie a XIII-a şi la al nouălea volum de cenaclu.

Cu toată “criza economică” şi criza mea de timp din ultimii ani, venirea toamnei, la Iaşi, îmi bate la poarta gândurilor să pun pe roate o altă ediţie a cenaclului Virtualia şi, pe plan secundar, alte preocupări, chiar şi profesia, până ce nu “gătesc”, cum se cuvine, volumul şi cele trebuinciose, pentru ca Virtualia să fie şi mai frumoasă, cu trecerea anilor.

Am avut noroc de oameni care m-au ajutat, m-au înţeles şi m-au susţinut întru poezie şi cultură, în organizarea Virtualiei, în fiecare an, şi am să numesc aici, în primul rând, pe Vlad Turburea – poetul şi omul de artă, din imaginaţia căruia noi avem copertele şi afişele de cenaclu.

Mulţumiri prietenilor şi scriitorilor, de departe, Luminiţa Suse, Silvia Bitere, Maria Dobrescu, Roxana Sonea, Eugenia Reiter, Daniela Florea, Silvia Caloianu, Dan Tristian, Andu Moldovan, Constantin Martin, Laurenţiu Belizan şi ieşenilor Maria Prochipiuc, Gabriela Petrache, Mariana Prihor, Vlad Nanie, Gabi Rotaru (de la TeleM) şi, nu în ultimul rând, familiei mele, care, ca orice familie de scriitor, trebuie să suporte hachiţele aceluia… cred că scriitorii şi, în general, oamenii de artă sunt cei mai dificil de suportat.

Mulţumiri lui Virgil Titarenco – poetul, prietenul şi omul aproape de sufletul Virtualiei – care, chiar la zece mii de km fiind de Iaşi, a fost mereu alături de noi şi mulţumiri site-ului Hermeneia.com pentru găzduire.
Lui Radu Herinean pentru că de pe site-ul poezie.ro am început.
Lui Rareş Petrişor de la TheChronicle, precum şi celor de la Radio Iaşi, Radio Lynx, Radio Stillonline, Iaşi TV Life, TeleM – pentru interviurile şi filmările de la Virtualia.

Mulţumiri gazdelor noastre de la Casa Pogor şi domnului Dumitru Grumăzescu – pentru găzduirea din real…

***

Cu toate aceste cuvinte de gratitudine în suflet, mă îndrept şi eu, vineri, 14 octombrie 2011 – zi de Mare Sărbătoare, ziua de Sf. Paraschiva, către Galeriile Anticariat Grumăzescu, începând cu ora 17, spre a mă reîntâlni cu voi, cei care veţi ajunge la Iaşi, întru poezie, muzică şi arte frumoase.

Intră cine vrea, rămâne cine poate!

Am rezervat sala de la Pogor pentru data de vineri, 14 octombrie, începând cu ora 16 sau sâmbătă, 15 octombrie, ora 11.

În acea săptămână vor fi Sărbătorile Iaşilor, târg mare, sfintele moaşte, Sf. Paraschiva, pelerinaj , mici, bere, must, vin, spectacole, artificii etc etc. E foarte frumos Iaşiul atunci, toamna, însă, dacă ne hotărâm pentru acel weekend, trebuie să rezerv camere din timp.

Dacă doriţi să participaţi şi / sau să fiţi incluşi în volum, să trimiteţi texte şi o scurtă biografie literară pe adresa cenaclul_virtualia@yahoo.com până pe 15 septembrie 2011 . Autorii selectaţi vor fi afişaţi pe blog pe 16 septembrie.

Aştept pe email textele scriitorilor participanţi, pentru acum am timp să mă ocup de volum. Participanţii la ediţia trecută din 2010 – trimiteţi textele!

treceam aseară pe lângă o biserică. una din cele două pe lângă care trec şi-mi fac şi eu cruce ,
sunt în rândul lumilor,

una are grădina plină de flori , maci rozii, doar în acest iunie, adunat
la fiecare iunie de atunci, acum şi-n vecii vecilor,

cealaltă plină de câini care nu mă latră, acolo e preotul despre care zic oamenii că ar da câini şi pisici la slujba de duminică,
odată o femeie se băgă în vorbele mele cu prietenii mei – noi vorbim doar despre pisici -
am şi eu un pisic, mi l-a dat preotul, la biserică mi l-a dat, se lăuda femeia, între timp mi s-a spus, creştinii cred că animalele nu au suflet, dar
ce e altceva sufletul decât chestia ‘ceea pe care nu o vedem, nu o auzim, şi totuşi o hrănim zilnic, cu toată dragostea -

despre dragostea mea însă n-aş scrie într-atât de multe cuvinte,
ca şi cum din ea va rămâne doar tăcerea dintr-o biserică

alteori mă uit la oamenii care îşi fac cruce, grăbiţi dimineţile să ajungă la joburi , acri, abia treziţi din somn,
cu o cafea în mână sau cu câte o pâine, seara, spre casă, şi mă întreb,
care e povestea femeii aceleia îmbrăcată în haine second hand, de are nevoie de trei cruci în staţia de la teatru,
ce poveste are bărbatul acela îmbrăcat business şi pentru cine îşi face repede o cruce
şi de ce, doamne, iubirea nu ne ajunge niciodată

apoi îmi imaginez cum din toate acele poveşti de viaţă, le decupez numai moartea,
îmi duc crucile zilnic, iar de ceva vreme, mă gândesc serios să şi intru

Pana cand ma mut de tot , mai scriu aici despre:

Echipa mea de patru studente din anul III medicina au luat premiul II cu o lucrare prezentata la Congressis.ro . Lucrarea a fost practic un proiect desfasurat la liceul pedagogic din Iasi, cu tema de informare despre transmiterea HIV si preventia.

Transmission and Prevention of HIV Infection: Information Project of Teenagers in 10th Grade, from ” Vasile Lupu ” Normal School, Jassy
Autor: Georgiana-Daniela Andron
Co-Autori: Liliana-Maria Gealapu, Andreea Obreja, Angela Tecuceanu

Coordonator: eu

Sunt bucuroasa ca am avut pe cine sa indrum sa participe la congres si ca mai exista asemenea tineri de calitate superioara, si profesionala, dar si morala si psihica.

Scriitorul are, de regula, o sotie devotata, care merge in varful picioarelor si-i aduce cafeaua, atunci cand il vede ca se apuca de lucru. Ii bate uneori la masina, ii introduce textul in computer ori macar ii citeste notele si manuscrisul…

“Cred ca pentru o femeie e mult mai greu sa fie scriitoare decat pentru un barbat.”

Ea isi asuma cu mandrie statutul de sotie, ba chiar (acum devin rautacioasa), traind mereu in mijlocul vietii si al discutiilor literare, se poarta ca si cand harul i s-a transmis si ei, prin patul conjugal. Scriitorul ii este foarte indatorat, are insa si tentatia libertatii, scurte momente de revolta, cand vrea sa iasa din prizonieratul casnic, dar de obicei devine dependent si ramane in aceasta oaza de protectie, pentru el, pentru scrisul sau. Sigur, sotiile pot fi diferite, dar cele care raman ani multi, o viata, alaturi de scriitor, cam asa sunt.

Dar o scriitoare greu gaseste un barbat dispus la acest rol! Scriitoarea e deseori cu capul in nori, sta la panda, cauta ceva pentru cartea ei, scrie si rescrie. Inevitabil, devine o partenera disfunctionala si relatia cu sotul ei se complica. Am mai vazut, desigur, si cupluri fericite, dar nu foarte multe. Iar cuplurile de artisti se distrug, atunci cand intre ei apare concurenta.

Proza cere mult timp, trebuie sa te organizezi bine, sa-ti stabilesti prioritatile. Sunt perioade de lucru intens, cand cu greu mai poti tine altceva pe acelasi plan cu scrisul.

Viata inseamna si iubiri, si placerea de a calatori, de a avea o familie, si ambitie sociala, si bucuria de a avea prieteni.

http://www.formula-as.ro/2010/933/lumea-romaneasca-24/marea-doamna-a-prozei-romanesti-gabriela-adamesteanu-scrisul-vindeca-traume-12830