poesis

De râsu’ lumii ce texte se mai nominalizează la licart.ro, în zilele noastre. Başca greşeli de gramatică.

Poezie nominalizată la Licart.ro, în decembrie.

o mamă creează monştri…
©Synthia Jacob

n-am un trenci să-l port când plec
plâng şi n-am şosete de casă
cum se simte frigul când calc pe el pe ciorne
scriu versuri Bacovia zâmbeşe resemnat ‘prostii’ eşti ud
am plans eu vrei sa fi ca einstein
sau cum se scrie asa se scrie

Stimată Synthia Jacob  sau cum se scrie:

- zâmbeşe?

- să fi ?

Cam asta e literatura promovată. Literatura cu vene tăiate, plictis, monştri, timp pierdut, viaţă seacă. Cine să se mai uite şi la greşelile de scriere?! Nominalizarea să iasă, că în rest, Allah cu mila.

Foarte interesant si emotionant:

pozele decupate cu Elvis
şi Ailăviumaicăl, blugii prespălaţi,
inelul de la cravată, sarafanul bleumarin peste genunchi
dirigul, diriga şi toţi pentru care cerul nu mai e limita,
chiulul în masă, 12 grade în cameră, cartela la pâine,
carnea de 19,
mişcă mai repede se dau ouă în dos,
tutungeria din colţ, alimentara, aprozar şi legume-fructe
mă dau şi eu o tură ioana, dă-te da repede
să nu vadă mama că ţi-am dat bicla,
stan şi bran, tom şi jerry, mihaela, au început desenelee
prinsa pe canale, ascunsa, treci în casă bou’ dracului te-ai murdărit ca un porc
iar te spală mă-ta, apa caldă sâmbăta, căldura până la 10,
http://img.photobucket.com/albums/v493/alma_poesis/pioneer1980.jpg
mănuşi cu degetele tăiate, improvizaţii pe iarnă, molidul de crăciun, orele de CSP,
panglicuţa, aruncă şi mie matricola să intru,
cititul pe ascuns, hai nu fi, dă shogun,
îţi dau dar nu mă zici la dirigă, te-am zis eu vreodată?
nu, băi

ciorapii cu fir argintiu la gleznă, ca un lănţuc,
casetele audio, magnetofonul lui taică-meu de când era student,
56, 68, 77,
semicursiera de pe balcon, vacanţa de vară, marş la matematică, ce-ţi trebuie ţie citit,
îţi dau eu citit, apoi isabela care avea mereu căpşuni mari
de mâncat şi care pleca vara în israel
(cum se scrie corect izrael sau israel?)
sifoanele, cico şi îngheţata la cornet 65 de bani,
gazeta matematică, ivanca olivotto, oliviu gherman şi nadia comăneci,
ionuţ prima iubire

şi ultima

zâmbeşte silvica de peste aceleaşi
şi aceleaşi graniţe

aceleaşi şi aceleaşi ligheane de prins ruşii

cum se scrie corect, românia sau romînia

cum să se scrie

P.S. cine nu-i gata îl iau cu lopata

De Crăciun, am primit un Office 2007 virtual, de la prietenul meu J. din Franţa şi o ciocolată neagră reală de la sora mea R. din Elveţia.

Am instalat Office-ul 2007 cât timp ronţăiam ciocolata şi am constatat că mi-a instalat peste office-ul meu 2003, başca în franceză, başca incomplet, are unele funcţii păstrate din 2003. Dar mi se pare aşa provocator, cred că e iluzie de la ciocolată. Mă descurc.

Revelionul îl fac pe net.  I-am zis asta bunică-mi şi nu prea pricepe. Cum, pe net? Te costă? Nu, e gratis. Vă strângeţi mai mulţi? Exact, ne strângem toţi online-ii, toţi invisibil-ii, ne zicem La mulţi ani!, din oră în oră.

La mulţi ani, dragilor!

Ma gandeam azi ca ar trebui sa le multumesc maica-mi si lui taica-meu ca mi-au dat viata. Poate ca suna aiurea, in contextul in care eu nu ma inteleg de ani de zile cu nici unul dintre ei. Dar acesta e adevarul: ar trebui sa le multumim parintilor ca ne-au dat sansa sa traim o viata, oricare ar fi aceea. Si asta e pe bune.

In ziua de Craciun am fost la bunica-mea la masa si, ca sa nu o refuz – si asa are 88 de ani si cine stie cate zile de Craciun vom mai avea impreuna de-acum incolo -, am mancat cu carne. Frate-meu radea de mine, ca ma spune “Comunitatii” (vegetarienilor, probabil), ca am sabotat principiile. Mi-a fost asa de rau noaptea urmatoare, ca am crezut ca pana acolo mi-a fost. Nu imi parea rau decat ca ramaneau dupa mine treburi neterminate.

Asa ca am mers mai departe. Si anul acesta .

Si cadoul de Craciun, cititorule, ascultatorule :

Gipsy Kings – Soledad

- Tu ce făceai pe 17 decembrie ‘89?
- Îmi vedeam de treburile mele obişnuite, zilnice.
- Ştii ca pe 14 decembrie trebuia să înceapa revoluţia la Iaşi. Pe 14 decembrie, mergeam cu maică-mea în oraş, să îmi scot firele dupa apendicită. Şi erau tancuri peste tot. Îmi amintesc bine, era o zăpada ca acum. Mutasera staţiile de tramvai. Nu erau oameni pe stradă, deşi era cam ora prânzului. Nu era nimeni. Doar eu cu maică-mea. Trebuia să mă duc la spital. N-a mai început nimic la Iaşi, în ziua aceea. Nu ţin minte exact, mi-a zis maica-mea atunci ce a fost. Aşa a început pe 16, la Timişoara. Trebuie să îmi amintesc ce mi-a zis exact maică-mea în zilele acelea. Ei ştiau.
- Eu am stat după 22 decembrie, cu arma în mână, pe acoperisul ministerului, inclusiv în ziua de Crăciun.
- Tu? Povesteşte-mi.
- Am stat cu arma pe acoperiş, cu două încărcatoare burduşite de gloanţe.
- Sper că n-ai omorât pe nimeni.
- De ce, îi plângi pe terorişti?
- Orice viaţă contează. Şi teroriştii au familiile lor.
- Şi ce faci când se trage în tine, de pildă? Ce faci când trage cineva în tine? Stai şi spui:
- Pace pace!
- Trage în mine, că şi tu ai familie. Abia apuci să rosteşti pe p de la pace şi eşti cu capul găurit. E război, nu cenaclu. Nu am tras niciun foc.
- Dar s-a tras langa tine? Ţi-au şuierat gloanţele?
- Era să mă împuşte un ofiţer de armată, dintr-o eroare. Uitase un glonţ pe ţeavă şi a descărcat arma în picioarele mele. Aşa s-a murit. Prosteşte.
- Ai fost rănit?
- Nu. Deşi îmi şuierau pe la ureche gloanţele.
- Au murit lângă tine?
- Nu.
- Dar cum ai ajuns acolo?
- M-am dus la serviciu, în dimineaţa de 23 şi au zis că nu se lucrează, să mergem acasă. Doar cine vrea să meargă la magazia de armament, să îşi ia arme automate, să pichetam ministerul. Mulţi au plecat acasă, unii colegi au rămas. Deşi îmi era frică, nu am putut să le întorc spatele. Pur şi simplu, fără vorbe mari. Am ramas şi eu. Sunt 12 etaje şi pe fiecare etaj era altă unitate, nu aveam de unde să ne cunoaştem între noi. Şi, îmbrăcaţi în civil, fără niciun semn de recunoaştere, ne-am fi împuşcat între noi. Putea să vină unul, să îţi ceară un foc şi să îţi găurească capul. Am stat până l-au împuşcat pe Ceauşescu. Pe 25 mă uitaseră pe acoperiş. Singur.
- Şi ce aţi mâncat?
- Ce să mâncăm? Tu ai impresia că era ceva organizat, cu sală de mese etc.?
- Adică nu au venit oamenii să vă aducă mâncare, apă?
- Să fim serioşi. Mă duceam, cum vin acum la serviciu, dimineaţa şi plecam seara. Între timp, alţii stăteau acasă şi mâncau porcul. Era mai greu când plecai acasă, pe la 20-21, pe întuneric, pe stradă. Erai vulnerabil. La metrou, te controlau echipele de voluntari. M-a controlat o dată o fetişcană şi aveam o pipă din lemn, o pipă de aia adevărată, frumoasă, în buzunar. S-a speriat. La pipăit aduce cu un pistol.

- Şi ce ti-a zis?
- Ce să zică? Nu ştiti, nu aţi trăit. Erau nişte fetişcane, studente, speriate, dar şi pline de speranţă. Puteai să le suceşti gâtul. Crezi că erau jandarmi din ăştia mătăhaloşi? I-am arătat ce aveam, atâta tot. Acum vin puştii de 25 de ani, de 20 de ani, care abia deschideau ochii pe atunci şi fac pe deştepţii. Voi, comuniştii. Nici măcar nu ştiu ce era un comunist. Tu crezi că purta cineva eticheta vinovat-nevinovat? Ne-am împuşcat între noi ca proştii.
- Crezi că au fost comuniştii care au tras în oameni?
- Toţi am tras. Când o să terminăm cu stafia comunistă şi o să privim spre viitor, poate mai facem şi treabă. Nu putem să ne lamentăm privind spre trecut, o sută de ani. Asta e studiu de istorici, de discuţii emoţionale, de morală, dar pentru progres economic, nu are nicio relevanţă. Nu ştim să ne gospodărim. Tot poporul. Second hand. Popor de mâna a doua.

-  Îţi pare rău de vremea pierdută la revoluţie? De zilele cât ai stat în frig?
- Îmi e dor de tinereţea mea. Acum e uşor să faci scenarii. Atunci eram doar încrezător,  naiv. De ce sa mă mai regret? Tinereţe furată.

caut oamenii care să mă surprindă,
lucrurile inutile, cărţile între coperte alb negru,
melcii din talpă, străzile în plus, drumurile în minus
toate numele

de câteva nopţi stau de vorbă cu un puşti de 19 ani, îi spun silviei
slava lui allah e major, silvia zice
o să vin şi eu îmi e dor de românia de iaşi, o şi aud, în dulcele grai moldovenesc de peste,
când eram mici ne uitam la ruşi, n-am idee prea multă, eu de fapt
nu mă uitam la nimic, eu citeam,
dar îmi plăcea să spun când mă întrebau ceilalţi, avem şi noi lighean de prins ruşii,
aveam doar unul în care mama făcea pâinea şi tata aducea peştii
sau ceva de genul

între timp niciun bărbat n-a reuşit să mă mai surprindă
domnul Pa se ocupă acum cu alte chestii, precum mutatul lucrurilor esenţiale din lume,
a trebuit să vină puştiul ăsta să discute cu mine
ca un bărbat matur cu o femeie
de oricare ar fi

o să vină apoi crăciunul, o să primesc şi eu un cadou
un reportofon or smth, n-am mai primit de mult cadouri
ceva să mă înregistrez pe drumuri, ar trebui să vorbesc tare
şi singură pe stradă, dar cine nu vorbeşte singur pe stradă în ziua de azi

nu mai e timp de scris
o poezie cere ore întregi, eu merg ore întregi pe lumea asta
o întreagă transhumanţă între pantofii mei de la
skechers official shoe store din moldova, românia
şi uit
uit ce scriu în gând, şi nu e corect să uiţi
ce scrii în gând

dacă aş fi în stare să inventez altceva decât
bărbat şi femeie
aş fi dumnezeu şi poate m-or nominaliza la premiul nobel pentru pace
dar nu-s,
slavă lui allah domnului,
nu-s

3. nov. 2009

Mi-a placut mult poezia Ilincai Bernea, de pe liternet.ro de astazi si nu ma pot abtine sa nu o notez aici, intru lecturare si eventual, luare aminte:

La iarnă o să fie frig

Ilinca Bernea

11.12.2009

Nu,  nu e epigrama, desi tare mult as vrea sa ii scriu mai degraba epigrama si cred ca inginerul s-ar bucura mai mult decat sa citeasca cliseele de mai jos .

Draga inginer, iti doresc sa fii iubit, sa fii sanatos in primul rand,  sa te bucuri de ziua ta si sa faci ce vrei tu,  sa iti iei ceva bun ca si cum ti-as lua eu daca as fi acolo sau tu aici, sa fii acelasi om integru pe care am avut sansa sa il cunosc si ma bucur ca ai mai trecut un an vietii, odata cu intelepciunea care ne pandeste la cotitura.

La multi ani!